Basmele noastre, fie ele populare sau culte, sunt extrem de profunde, ascunzand sensuri dintre cele mai neasteptate.
Acum cateva zile
mi-a venit in minte o paralela intre Tinerete
fara batrenete si viata fara de moarte (Petre Ispirescu) si drumul
vietii. Am descoperit ca la fel ca toate scrierile de gen si acesta are niste
trepte evolutive:
1.
1.Punctul de plecare – dorinta de a trai o
experienta de viata extraordinara, asa cum fiecare visam undeva in copilarie si
adolescenta si care naste TELUL VIETII.
2. 2.
Drumul
initiatic, cu treptele si capcanele lui, mai mult sau mai putin dificile,
pentru ca fiecarei etape existentiale si/sau evolutive ii corespunde un grad
anume de dificultate, in basm probele eroului sunt tot mai grele, se lupta cu
trei monstri tot mai periculosi si mai feroce- monstrii sunt blocajele noastre
subconstiente care aduse la lumina vor genera conflicte de viata dure si
radicale, insa eliberatoare. Nu intotdeauna eliberator inseamna, insa si
fericit in sensul obisnuit al cuvantului. Toate probele noastre sunt
direct proportionale cu capacitatea noastra de moment de a le trai.
3. 3.
Atingerea
TELULUI si iluzia eternizarii, stagnarii unei stari, etape, relatii
situatii de viata.
4. 4.
Plonjarea in iluzia timpului si a mintii – DISOCIEREA EXISTENTIALA.
Ceea ce basmul ne
face sa ne dam seama in acest punct este ca nimic nu ramane pe loc, stagnant,
pentru ca totul e in eterna schimbare, din pacate si din fericire. Omul ca
fiinta nu e facut pentru a trai o stare de bine constanta, caci egoul si mintea
mereu agitata si nemultumita, se vor plictisi la un moment dat. Valea plangerii in care eroul nostru
intra, e alunecarea in trecut, in amintiri , reiterarea unei perioade care nu
mai exista, dar pe care ne-o dorim reinviata. Asadar incercam sa refacem ceea
ce am distrus cum mult timp in urma, un loc, o relatie, o perioada a vietii,
crezand ca totul va fi la fel. Insa nimic nu mai ramane la fel. Cand te intorci
spre trecut esti prins de capcana mintii. In trecut nu vei mai gasi decat
ramasite si amintiri in neant.
Drumul merge tot
inainte din pacate si din fericire, iar iluzia unei posibile reeditari ramane
iluzie. Ca sa te poti salva, poti folosi paradigma lui Eckart Tolle, cea a
trairii in ACUM– singura realitate palpabila.
Acum e un fel de tinut al tineretii fara
batranete si al vietii fara de moarte unde mintea e linistita, nu fuge
inainte si inapoi, dorintele sunt domoale, iar iluziile tac. Pana si moarte
devine un alt ACUM pe o alta frecventa.